top of page

KUMHO Tire echipează din fabrică NOUL KIA EV6 cu anvelopele ECSTA PS71 și CRUGEN HP71

Updated: Feb 7, 2022


EV6 este primul autovehicul electric KIA, care a fost conceput pe platforma electrică modulară (E-GMP), o platformă de autovehicule electrice de ultimă generație dedicată automobilelor din grupul Hyundai Motors.


KIA EV6 oferă o autonomie de maximum 475 de kilometri la o încărcare completă, fiind capabilă să atingă 100 km/ h în doar 3,5 secunde.


Modelul KIA dispune de funcția de încărcare ultra-rapidă, care îi permite o încărcare de până la 80% în doar 18 minute.


Datorită standardului ridicat de calitate al anvelopelor oferite, KUMHO Tire a fost desemnat de către Hyundai Motor Group să echipeze din fabrică modelul KIA EV6 cu anvelopele performante de vară ECSTA PS71 și CRUGEN HP71 în dimensiunea 235/55 R19.



KUMHO Ecsta PS71 a reușit să se claseze în TOP 3 cele mai bune anvelope de vară testate anul acesta de către asociația automobilistică ADAC, dintr-un total de 17 modele participante.


Grație performanțelor sale echilibrate, modelul KUMHO a securizat al treilea loc pe podium, devansând în clasamentul final nume sonore precum Michelin Primacy 4, Pirelli Cinturato P7 C2, reușind astfel să obțină și recomandarea ADAC. Din totalul anvelopelor testate, doar patru modele au reușit să obțină punctaje demne de recomandarea Allgemeiner Deutscher Automobilclub (ADAC).


Anvelopa KUMHO în dimensiunea 225/50 R17 98Y s-a remarcat prin valențele sale pe carosabil ud. Profilul său bine structurat minimizează riscul apariției fenomenului de acvaplanare iar distanțele de frânare înregistrate pe asfalt uscat sunt considerabil mai scurte.


Din cele patru anvelope care au obținut recomandarea ADAC, modelul KUMHO este cel mai bine poziționat din punct de vedere calitate/ preț, oferind performanțe de top pe aceeași linie cu anvelopele competitoare din fruntea clasamentului la costuri relativ reduse.


KUMHO ECSTA PS71 este produs în optzeci și cinci de dimensiuni cuprinse între 16 și 20 de inci, cu o lățime maximă de 295 mm. Modelul KUMHO a obținut distincția iF Design pentru profilul său inovator. Din 2020 KUMHO Tire echipează din fabrică modelul Skoda Octavia cu anvelopele ECSTA PS71 în dimensiunea 205/60 R16 92V.



KUMHO CRUGEN HP71 este o anvelopă performantă de vară destinată în special automobilelor SUV din segmentul premium, care oferă niveluri impresionante de tracțiune pe carosabil ud și uscat.


Profilul stilizat beneficiază de o configurație cu caneluri centrale apropiate, care optimizează amprenta anvelopei pe sol și asigură evacuarea eficientă a apei de pe suprafața benzii de rulare, minimizând astfel riscul apariției fenomenului de acvaplanare.


Aderența oferită pe carosabil ud facilitează distanțe de frânare mai scurte, optimizând nivelul de siguranță oferit în rulare.


Mini canelurile laterale progresive ajută la dispersia lichidelor de pe suprafața benzii și reduc zgomotul produs în timpul rulării, accentuând nivelul de confort oferit. Rezistența redusă la rulare facilitează un randament kilometric crescut.


KUMHO CRUGEN HP71 este produs în patruzeci și două de dimensiuni care variază între 16” și 21” de inci, cu o lățime maximă de 265 mm.



Comments


bottom of page